Plantele au nevoie de nutrienți
Diagrama piramidală a nutrienților stivuiți de sus: Micronutrienți (bor, cupru, fier, mangan, molibden, nichel, zinc, clor); Macronutrienți secundari (sulf, calciu, magneziu); Macronutrienți primari (azot, fosfor, potasiu); Obținut din aer și apă (carbon, hidrogen, oxigen).
17 nutrienți esențiali necesari pentru creșterea normală a plantelor
La fel ca noi, plantele au nevoie de nutrienți în cantități variate pentru o creștere sănătoasă. Există 17 nutrienți esențiali de care au nevoie toate plantele, inclusiv carbon, hidrogen și oxigen, pe care plantele le primesc din aer și apă. Restul de 14 sunt obținute din sol, dar poate fi necesar să fie completate cu îngrășăminte sau materiale organice, cum ar fi compostul.
Azotul, fosforul și potasiul sunt necesare în cantități mai mari decât alți nutrienți; sunt considerați macronutrienți primari.
Macronutrienții secundari includ sulful, calciul și magneziul.
Micronutrienții precum fierul și cuprul sunt necesari în cantități mult mai mici.

Disponibilitatea nutrienților în sol
Disponibilitatea nutrienților în sol este o funcție de mai mulți factori, inclusiv textura solului (lut, nisip lut, lut), conținutul de materie organică și pH-ul.

Textură
Particulele de argilă și materia organică din sol sunt reactive chimic și vor reține și elibera încet ioni de nutrienți care pot fi utilizați de plante.

Solurile cu textură mai fină (mai multă argilă) și cu conținut ridicat de materie organică (5-10%) au o capacitate mai mare de reținere a nutrienților decât solurile nisipoase cu puțină sau deloc argilă sau materie organică. Solurile nisipoase sunt, de asemenea, mai predispuse la pierderi de nutrienți prin levigare, deoarece apa transportă substanțe nutritive precum azotul, potasiul sau sulful sub zona rădăcinilor unde plantele nu le mai pot accesa.

pH
pH-ul solului este gradul de alcalinitate sau aciditate al solurilor. Când pH-ul este prea scăzut sau prea ridicat, reacțiile chimice pot modifica disponibilitatea nutrienților și activitatea biologică din sol. Cele mai multe fructe și legume cresc cel mai bine atunci când pH-ul solului este ușor acid până la neutru, sau între 5,5 și 7,0.

Există câteva excepții; afinele, de exemplu, necesită un pH scăzut (4,2-5,2). pH-ul solului poate fi modificat folosind materiale precum var (calcar măcinat) pentru a crește pH-ul sau sulful elementar pentru a scădea pH-ul.

Disponibilitatea nutrienților
În general, majoritatea solurilor au suficient calciu, magneziu, sulf și micronutrienți pentru a susține creșterea sănătoasă a plantelor. Azotul, fosforul și potasiul sunt nutrienții cel mai probabil să fie deficitare și ar trebui să fie suplimentate cu îngrășăminte pentru o creștere optimă a plantelor.
Cea mai bună metodă pentru a evalua disponibilitatea nutrienților în grădina dvs. este să faceți un test de sol. Un test de bază al solului de la Laboratorul de testare a solului va oferi o estimare a texturii solului, conținutul de materie organică (utilizată pentru a estima disponibilitatea azotului), fosfor, potasiu, pH și necesarul de var.
Analiza va veni, de asemenea, cu o interpretare de bază a rezultatelor și va oferi recomandări pentru fertilizare.

Alegerea îngrășămintelor
Există multe opțiuni pentru îngrășăminte și, uneori, alegerile pot părea copleșitoare. Cel mai important lucru de reținut este că plantele preiau nutrienți sub formă de ioni, iar sursa acelor ioni nu este un factor în nutriția plantelor.
De exemplu, plantele obțin azot prin NO3- (nitrat) sau NH4+ (amoniu), iar acești ioni pot proveni din surse organice sau sintetice și în diverse formulări (lichid, granulat, pelete sau compost).
Îngrășământul pe care îl alegeți ar trebui să se bazeze în primul rând pe rezultatele testelor de sol și pe nevoile plantelor, atât în ceea ce privește nutrienții, cât și viteza de livrare.
Multe îngrășăminte de grădină conțin nutrienți suplimentari. Îngrășămintele anorganice enumerează, în general, toți nutrienții de pe etichetă, îngrășămintele organice conțin adesea o gamă largă de nutrienți pentru plante și este posibil să nu le enumere pe toți.
Dacă nu puteți găsi un îngrășământ cu raportul NPK exact recomandat de raportul dvs. de testare a solului, ar trebui să selectați un produs cu un raport care se potrivește cel mai bine. Este mai important să se potrivească recomandarea de azot decât recomandările de fosfor sau potasiu, dar încercați să nu depășiți recomandarea de fosfor din cauza problemelor legate de calitatea apei.
Rețineți că un îngrășământ 10-20-10 are un raport de nutrienți de 1:2:1, ceea ce înseamnă că pentru fiecare 1 kg de N, există 2 kg de P 2 O 5 și 1 kg de K 2 O.

Îngrășăminte anorganice vs. organice
Îngrășămintele sunt fie anorganice, fie organice.
Îngrășămintele anorganice nu conțin carbon și sunt în general produse fabricate, solubile în apă.
Îngrășămintele organice sunt pe bază de carbon și derivate din organisme vii, cum ar fi emulsie de pește.
Ureea (comună în îngrășămintele anorganice) este un compus organic sintetic; conține carbon, dar este fabricat din materiale anorganice și nu se califică pentru producția ecologică certificată.
Îngrășăminte anorganice
Poate asigura livrarea rapidă a nutrienților sub formă lichidă sau poate elibera un echilibru de nutrienți pe o perioadă mai lungă de timp în forme cu eliberare lentă (de exemplu, cu dizolvare lentă sau acoperite).
Sunt în general mai ieftine decât îngrășămintele organice pe kilogram de nutrient.
Sunt ușor de utilizat atunci când se calculează doze precise de aplicare.
Au un potențial de ardere mai mare pentru plante și un potențial mai mare de pierdere a mediului prin scurgere sau scurgere.
Exemple: universal (10-10-10), îngrășământ pentru roșii (17-18-28), granulat cu eliberare lentă (15-9-12).
Îngrășăminte organice
În general, sunt considerate a fi cu eliberare lentă. Microorganismele din sol transformă nutrienții organici în forme disponibile pentru plante, iar acest lucru poate dura de la câteva zile la săptămâni.
Sunt mai scumpe decât îngrășămintele anorganice pe kilogram de nutrient, dar multe pot fi folosite pentru producția ecologică certificată (citiți eticheta pentru a fi sigur).
Poate fi dificil să se calculeze cu precizie conținutul de nutrienți și ratele de aplicare (ca și în cazul compostului).
Au un potențial de ardere mai scăzut și sunt mai puțin probabil să se piardă în mediu.
Ingrasamant bio cu eliberare treptata se poate comanda aici: https://pepinieradulce.ro/products/AMN-1kg
Poate conține semințe de buruieni sau agenți patogeni umani precum E. coli sau Salmonella. Ambele se găsesc în gunoi de grajd proaspăt sau compost necorespunzător, printre alte surse.
Exemple: făină de sânge (13-2-0), îngrășământ organic de roșii (3-6-4), îngrășământ de pește (5-1-1).
Beneficii suplimentare ale materialelor organice
Două plante de roșii în cuști de roșii cu iarbă tăiată pe pământ ca mulci.
Roșii mulcite cu tăieturi de iarbă
Indiferent de îngrășămintele pe care le alegeți, luați în considerare adăugarea de materiale organice suplimentare pentru a susține sănătatea generală a solului. Materialele pe bază de carbon, cum ar fi îngrășămintele organice, compostul, iarba tăiată sau culturile de acoperire oferă o serie de beneficii atât plantelor, cât și solului.

Multe materiale organice conțin și alți nutrienți esențiali pentru plante pe lângă N, P și K.
Materialele organice furnizează carbon pentru a hrăni microorganismele solului, măresc materia organică din sol și îmbunătățesc sănătatea generală a solului.
Adăugarea de materiale organice în sol îmbunătățește, de asemenea, capacitatea de reținere a apei în solurile nisipoase și crește drenajul și aerarea în solurile argiloase.
Folosirea materialelor organice ca mulci poate suprima creșterea buruienilor, poate reduce fluctuațiile de temperatură și umiditate, poate preveni transmiterea agenților patogeni ai plantelor din sol și poate minimiza eroziunea solului.
Încorporarea materialelor organice poate reduce de fapt nevoia de îngrășăminte suplimentare.
Materialele organice furnizează nutrienți pe măsură ce se descompun, iar materia organică rezultată din sol va reține și elibera lent nutrienții în timp.
Probleme comune de nutrienți în legume
Diagnosticarea deficiențelor de nutrienți sau a exceselor din fructe și legume este o provocare. Multe probleme legate de nutrienți seamănă, adesea sunt implicați mai mult de un nutrient, iar motivele pentru acestea pot fi foarte variabile.

Iată câteva exemple de probleme pe care le puteți vedea în grădină.
Plantele lipsite de azot vor prezenta îngălbenirea frunzelor mai vechi, inferioare; prea mult azot poate cauza creșterea excesivă a frunzelor și întârzierea fructificării.
Plantele lipsite de fosfor pot prezenta o creștere pipernicită sau o nuanță roșiatică-violet în țesutul frunzelor.
O deficiență de potasiu poate provoca rumenirea țesutului frunzelor de-a lungul marginilor frunzelor, începând cu frunzele inferioare și mai bătrâne.
O deficiență de calciu duce adesea la „arsura vârfului” pe frunzele mai tinere sau la putrezirea capătului florii în roșii sau dovlecel. Cu toate acestea, deficiențele de calciu nu sunt adesea rezultatul unui nivel scăzut de calciu din sol, ci sunt cauzate de udarea neuniformă, umiditatea excesivă a solului sau deteriorarea rădăcinilor.
Lipsa sulfului pe solurile nisipoase poate provoca pipernicirea, creșterea groasă și îngălbenirea frunzelor; cartofii, ceapa, porumbul și plantele din familia varzei tind să fie cele mai sensibile.
Instrucțiuni generale pentru utilizarea îngrășămintelor
Rânduri de tulpini galbene și roșii într-o grădină.
Azot
Deoarece azotul promovează creșterea frunzelor, prea mult azot la sfârșitul sezonului poate minimiza sau întârzia rodirea.
Azotul este considerat a fi mobil în sol, ceea ce înseamnă că se mișcă cu apa, așa că cel mai bine este să aplicați azot atunci când plantele vor fi gata să-l folosească.
Aplicați azot imediat înainte sau după plantarea culturilor anuale sau după înverzirea culturilor perene.
Dacă aveți sol nisipos, luați în considerare utilizarea unor aplicații mai frecvente de azot, dar cu o rată de aplicare mai mică.

Fosfor și potasiu
Printre altele, fosforul susține creșterea rădăcinilor și fructificarea, în timp ce potasiul susține rezistența la boli și rezistența plantelor.
Fosforul și potasiul nu sunt mobile în sol și au nevoie de contact strâns cu rădăcinile plantelor pentru a fi absorbite.
Acestea trebuie aplicate și încorporate înainte de plantare, fie primăvara, fie toamna.
Folosește-le cu înțelepciune
Îngrășămintele NPK cu proporții de 1:2:2 sau 1:2:1 sunt deosebit de potrivite pentru transplanturi și pot fi aplicate atunci când plantele sunt așezate în pământ.

Îngrășămintele foliare pot fi, de asemenea, utile în unele cazuri, deși majoritatea achiziției de nutrienți se face prin rădăcinile plantelor.
Fertilizarea foliară poate fi folosită pentru a corecta deficiențele în timpul sezonului de vegetație, pentru a furniza micronutrienți, cum ar fi zincul sau fierul, atunci când pH-ul solului este mai mare de 7, sau pentru a furniza nutrienți precum potasiul și fosforul în solurile răcoroase de primăvară, când rădăcinile plantelor absorb mai puțini nutrienți.

În cele din urmă, nu uitați să utilizați îngrășământul cu înțelepciune și să urmați întotdeauna instrucțiunile de pe etichetă. Prea mult îngrășământ nu este doar o risipă de bani, dar poate deteriora plantele și poate dăuna mediului. Cu cantitatea potrivită de nutrienți, totuși, grădina ta poate prospera și poate oferi kilograme de produse pentru recoltare.